Astazi

 

Astazi scriu fiindca ambiguitatea pluteste in aer.

Astazi scriu fiindca lumea pare goala si nesfarsita si e frig.

Astazi scriu fiindca toamna a trecut pe langa mine fara sa ii peri suvitele roscate si ma doare

Singuratatea e asa apasatoare uneori. Mai ales cand esti inconjurat de oameni si tu te simti pustiu si izolat. Parca nu imi gasesc locul. Parca nu ma simt bine si nimeni nu ma intelege. Cand oamenii se uita la mine vad o fiinta translucida pictata cu aceeasi banala si difuza nuanta de nimic. As vrea sa priveasca in mine si sa vada inima batand si arterele pulsand intr-un mod mult mai putin metaforic decat pot descrie. As vrea ca sangele sa curga incarcat de cuvinte si sa le prezinte o cu totul alta poveste decat o citesc pe chipul meu. As vrea ca ochii sa planga cu lacrimi incarcate de sintagme si fiecare sa ma defineasca abstract si realist si invariabil. Sunt expresia vantului pe chipul ploii si sadismul toamnei roscate pe panza alba a lumii nedesavarsite. Sunt un om intre o mie de oameni, cu trupul gri ca al tuturor si inima colorata in propria culoare. 

Uneori ma simt prea singura, iar alteori sunt oamenii peste tot. Si uneori e prea perfect si cei ce imi fac clipele perfecte zambesc din coltul buzelor.

Astazi scriu fiindca noiembrie se scurge si eu nu o pot prinde si pastra intr-un plic vechi.

Astazi scriu fiindca intr-o zi si viata o sa se scurga pe langa mine si eu o sa imi inchipui ca e aici.

                                                                                                         A voastra,

                                                                                                       Carmine - as muri sa mi se spuna asa