nedefinit si abisal

sâmbătă, 30 aprilie 2011



" Nu stiu cum, sa va spun,
Dar mi-e rau dor de mare"

...si cand marea devine sacristie, noi devenim actori de comedii religioase...
...atee fiind, ma simt doar ca un dansator prost de cabaret....
...si imi las visele pe fundul marii, pe unde altii isi lasa oasele...
...sperand sa redevina ce a fost, sa scap de costumul ieftin, de efect...
...nedefinit si abisal, iubim valurile vietii si valurile apei calcaroase...
...dar gustul de sare aduce gust de-amfetamina si regret...

nedefinit si abisal, dorim intotdeauna marea


Hope

vineri, 29 aprilie 2011




Si oricat de ciudat ar parea venind de la mine, adevarul e ca in lumea asta nimic, in afara unui pesimism adanc inradacinat, nu ma opreste sa sper ca va fi mai bine. Si atunci cand va fi, nu voi sesiza nici o diferenta, fiindca prezentul e o carte mult prea codata ca sa isi aminteasca faptul ca odata se numise viitor. Asa ca, indiferent de que serra, pentru mine serra, fiindca imi va parea exact la fel. Dar asta e bine. Fiindca inseamna ca mereu o sa am un vechi prieten langa mine, pe care sa il pot numi speranta. Si cand va veni ziua in care nu voi mai avea ce sa sper, promite-mi tu, iubitule, ca ai sa iti tai sforile de papusa cuminte pentru a imi fi alaturi, chiar daca acestea vor fi sforile timpului. Ai pentru asta ochii mei si un pumnal cu lama ruginita.

                                                                                                         Dar stii ca sunt a ta pe veci,
                                                                                                                      Ophelia

Venetia

miercuri, 27 aprilie 2011



   Cand ticaitul ceasului ma sperie si inima imi bate la repezeala, cand timpul trece incet si eu stiu ca totusi trece, cand lumea merge in sens invers, cand prin vene imi curge sulfura si am un gol in suflet ce pulseaza de amintiri, ma gandesc la parfumul lui Matei. Imi insufla aceea calmitate sarata a canalalelor Venetiei. Si trece...

Balconul Julietei

marți, 26 aprilie 2011


Aseaza cu maini ferme ghiveciul pe balustrada balconului si priveste cu ochi sclipitori rezultatul. Se apleaca si culege o garoafa rosie, inspirandu-i parfumul. Zilele s-au scurs si s-a obisnuit sa bea ceai in cesti de protelan ciobit, la o masa ce schioapata pe trei picioare. Bucataria e mica, dar locuinta insasi e ca o cutie de chibrit. Peretii sunt vopsiti cu amintiri, si, din loc in loc, cu vise si rasuflari. Canapeaua din sufragerie scartaie si unele arcuri sunt sarite. Covorul e ros de vreme. Garsoniera e micuta si totusi vesela. Ii place, chiar daca saracia se lupta cu bunul gust. Ochii ei care sclipesc nu vad lumea intr-o lumina mai buna decat este, asa cum nu are obiceiul sa isi indulceasca cu miere sau cu zahar ceaiul. Viata trebuie luata ca atare sau suferinta va fi si mai cruda. Din loc in loc, si-a garnisit locuinta cu iluzii si cu sperante, iar in loc de perdele, la ferestre atarna fasii subtiri de cuvinte. Nu e poeta, doar ratacita printre fapte. 
Pe masa din sufragerie e ultima scrisoare de amor, gasita astazi in cutia postala. A citit-o, a inchis plicul si a plecat la floraria din colt sa isi cumpere garoafe. El ii sugera crini, dar opulenta lor o sperie si visele se garnisesc cu lucruri simple. Matei iese din casa si trece zambind pe sub balconul ei. Se opreste, si, cu zambetul pe buze, ii spune ca o iubeste. Ea roseste. Bucurestiul a devenit Verona, si, in ciuda parului desprins si prost vopsit, acum o cheama Julieta.

Ganduri


 E ora opt, cand amestecam iubirea noastra si capsune si flori de portocal. Apoi bem cafea neagra si asteptam sa nu mai adormim. Si ne trezim a doua zi in fotoliul vechi din sufragerie, cu aceeasi discutie invechita pe buzele calde si cu rasuflarile amestecate. In lumea rece, noi ii luam iubirii aparenta ei fatada de afacere ordinara...

Mafia

duminică, 24 aprilie 2011


“Lumea, draga mea, indiferent cat incercam, indiferent ce facem, indiferent cat de buni suntem noi, o mana de fiinte, a ajuns la un asemenea grad de degradare sufleteasca incat ea, asa cum o vezi, nu se mai invarte fara mafie”

                                                                                        Printre oglinzi

Masti si camee

joi, 21 aprilie 2011


Imi prind cameea la piept, avand grija sa nu sifonez dantela scumpa a salului. Corsajul rochiei, din cea mai fina matase, iti poarta negrul ochilor, in timp ce fusta de un crem palid imi acopera cu usurinta gleznele fine. Botinele mele preferate, din piele de antilopa, mi-au fost daruite de la Paris de un amant trecator de dinaintea ta. Parul imi este ridicat intr-un coc complicat de catre camerista care mi-a adus si evantaiul de China. Surad precar imaginii din oglinda si mai ma dau cu putin parfum. Ma ridic, simtind cat de strans este corsetul, dar nu ma plang. Modelul cusut cu fir de argint pe rochie sclipeste in lumina lumanarilor si eu sunt multumita. Abia astept sa te vad la bal, cand iti voi permite sa imi saruti mana si iti voi surade gales, atent privita de sotul meu cel batran si suspicios.
Dau sa plec, dar mi-am uitat masca, asa ca ma intorc. Ma privesc in oglinda iar si imi vad ochii sclipind din spatele recii elegante a acesteia. Surad iar, mai viu si mai pasional. Masca ma face pe de-a intregul a ta si eu sunt fericita ca m-ai marchat in teritoriul tau. Camerista ma anunta ca domnul de Conde ma asteapta si eu ii inmanez ultimul ravas catre tine. Micuta pleaca repede sa ti-l aduca si eu cobor scarile spre sufragerie, unde sotul meu imi ofera bratul.
Caleasca merge repede pe strazile Parisului, fiindca nimanui nu ii place sa faca un rege sa astepte. Ducele scruteaza noaptea cu ochii lui mici, iar incruntarea il face sa para si mai inatractiv. Ma gandesc la cei treizeci de ani diferenta dintre noi, dar nu imi par multi. Asa era moda vremii. 
Sala de la Luvru e luminata de candelabre din cristal de Florenta si plina de tinere domnisoare. Cele ca mine, maritate si constranse de eticheta, surad cu subinteles amantilor de langa sotii care deja nu le mai acorda atentie. Noi nu facem o exceptie. Te apropii si imi tai respiratia cu silueta ta suava si cu buclele perfecte. Esti cu doi ani mai mic ca mine, dar frumos ca un inger.
-Omagiile mele, domnule Duce, doamna Ducesa...
Te intorci catre mine, iar eu iti intind mana inmanusata in matase. Respiratia ta imi atinge pielea, dar ma abtin sa tresar. Cu toate astea, stiu ca nu e nici un pericol. Ducele zambeste domnisoarei Paullet, verisoara reginei si amanta lui de mai bine de un an. Tu ma privesti adorator si ma atragi intr-o dicutie despre poeziile domnului de Pont Neuf, ale carui opere stii ca ma atrag. Imi place sa iti ascult vocea la fel de mult cum imi place sa iti simt parfumul. Mana ta gesticuleaza, iar eu iti urmaresc degetele lungi, de pianist si de amant. Ducele se indeparteaza si tu esti strigat in alta parte. Te scuzi si imi saruti din nou mana, privindu-ma cu regret. Ai mai sta, dar el este capitanul tau si esti soldat inainte de toate. 
-Pe maine seara, viconte. 
Tu stii deja asta, din scrisoarea pe care Marie sigur ti-a adus-o, dar nu ma pot abtine sa nu iti vad placerea din ochii la auzul acestor cuvinte. Imi zambesti iar, buzele tale arcuindu-se frumos, si de data asta ii permit inimii mele sa o ia la goana. Te indepartezi, lasandu-ma inca surazand in felul acela fermecator, care stiu ca face sa imi apara o gropita in obrazul drept.
Cardinalul ma atrage intr-o discutie, iar eu ii raspund mecanic, pe jumatate ascunsa in spatele evantaiului. Ne privim fara ca ceilalti sa isi dea seama si imi place felul in care lumina joaca in ochii tai, cei aprinsi de patima razboiului.
Eminenta Sa imi saruta mana, iar tu te incrunti usor, in timp ce capitanul tau crede ca totul se datoreaza luptelor cu Anglia, pe care ti le povesteste. Imi place cand esti gelos, chiar si pe o fata Bisericeasca. Imi duc mana la cameea de la piept, cadoul tau, apoi o las usor sa alunece in dreptul inimii. Iti inclini usor capul si intamplator, iti duci si tu palma la piept.
Firul destinului ne leaga inevitabil, intangibil, in timp ce secolul ne este impotriva. Dar te iubesc, Armand. Tu anini o suvita despletita de fericire in ochii mei cei tristi si trecatori.

                                                                                             

Future

luni, 18 aprilie 2011



Poate ca prezentul e de doi bani. Poate ca nu mi-e bine. poate ca ma simt singura. Dar atata timp cat inca mai raiesc, atunci viitorul inca suna bine.

Viziuni insangerate

marți, 12 aprilie 2011






O vreau. Sper sa am si parte. Cu alte cuvinte, un nou concurs aici