.

marți, 27 decembrie 2011


   Si simt ca nu e prima oara. Ca niciodata nu e prima oara. Ca totul are un revers si ca s-a mai intamplat si inainte. Arunci un disc si se intoarce la tine intr-un cerc deplin si infinit. Si noi suntem discuri, dar suntem  incapabili sa ne intelegem destinul suprimat. Marcam traiectorii imprevizibile si ni se pare ca repausul nu ne afecteaza existenta. Si oricum nu e intaia data. Cerem prea mult daca vrem sa sa savarsim ceva intaia data. 
E ca atunci cand plangi in mare. O numesti ploaie, dar, inconstient, stii ca nu sunt decat propriile-ti lacrimi. Numai ca, acum cinstit vorbind, nu o sa recunosti niciodata. Ar trebui sa darami toate acele convingeri generale si sa vezi lumea fara lentile de contact si conventionalism. Ideea e ca nu poti sa o faci. Si, daca logic ti se pare imposibil, deja inima e o voce mult prea stearsa.

Si chiar si acum, cand ma uit la tine, simt ca nu e prima oara. "Imi pare bine", spui. Iar eu ma gandesc din ce secole absurde iti stiu vocea.

3 comentarii:

Anna spunea...

<3

Geo. spunea...

Imi place mult postarea ta. Desi inainte nu iti citeam atat de des blogul, sper ca de acum o voi face :D

E ca atunci cand plangi in mare. O numesti ploaie, dar, inconstient, stii ca nu sunt decat propriile-ti lacrimi. - mi-a placut mult partea asta <3

P.S. Cum ti se pare cartea pe care o citesti acum? (Zile intunecate?)

Carmine spunea...

Welcome, girls:*

Geo - imi place, desi inca nu am intrat in actiunea propriu zisa. Oricum, am mai citit Suflete damnate si Cenusa si pulbere, mai ales prima mi-a placut in mod special, si am asteptari de la autoare

Trimiteți un comentariu

presarat de Carmine pe buze sulfuroase