Giveaway

New giveaway by Em. here

Love.

Sa iubesti e deplorabil. Sa nu o faci penduleaza intre improbabil si imbatabil.

Camfor. si cer.

Copila, ti-e cerul o epistola din care
un orb culege randuri chinezesti,
in care o gheisa cauta cicoare,
cu maini de iasomie
tu impletesti povesti.
Prin camforul din nori
mi-atarna vesti.


Copila, iti e cerul o marmura cioplita,
de eruditi infirmi si vag leprosi,
prin cerul vrerii tale, inedita,
te plimbi ca o madona nesfitinta.
Te vad cum legi in zori cununi de roua.
Privesc. Te ploua
cu sange. Despletita.

Gen.

Oh, darling, this is my hospital for souls!

Ganduri.

Nu suntem apoteotici. Doar ipotetici intr-un fel apoteotic.

Harry Potter generation

Cinsprezece iunie e o data. Copilaria e un fapt. Harry Potter a fost copilaria mea, deci Harry Potter e un fapt. Chiar daca intr-o zi, pentru o clipa, o sa uit, Hogwarts ma va astepta mereu. Mereu. Sa ma intorc acasa.

Proud member of Harry Potter generation.

Fatalitate

        -Tu esti Paula, nu-i asa?
    Se intoarse cu poalele camasii lungi fluturate de o adiere calda si ridica dintr-o spranceana in semn de surpindere. Da, trebuia sa recunoasca faptul ca se asteptase la ceva… mai la nivelul ei. Pe vremuri, nu era mai inalt ca ea. Anticipand din priviri faptul ca o depasea cu cel putin zece centimetri, se agata cu un fior de mandrie de amintirea inaltimii ei de la opt ani, cand se uita la el in jos fara probleme.
       -Da, nu te mai deranja sa imi raspunzi. E clar ca pierdutul in spatiu a ramas ocupatia ta preferata.
     Ea tot nu ii raspunse. Il scruta calma cu privirea, parand sa ii fie greu sa proceseze toate diferentele. Blugi negri, nu de firma, dar care clar il prindeau bine. Tricou lalau, tot negru, care ii scotea in evidenta pielea de o palore argintie. Un aer singuratic, ca de fantoma, si un zambet parca nepotrivit, dar sincer, agatat de coltul buzelor. Instinctiv, irisii ii zburara catre ochii lui si observa aceeasi stralucire timida si albastra. Jenat, el isi dadu bretonul de pe frunte si degetele lui, lungi si fine, ii atrasera atentia.
       -Cat te-ai schimbat, Matei, murmura, pana la urma.
       -Aha. Si e de rau?
     Avea un ton glumet, dar dincolo de el, vocea lui adanca si grava ii atrase atentia. Vocea cuiva trecut prin multe, afectat de timp, deteriorat de suferinta, agasat de dreptatea pe care nu o mai gasea absoluta.
       -Poate ca este. Nu prea imi plac schimbarile… La cele sesizabile ma refer.
        -Deci daca as fi fost aici in ultimii doisprezece ani nu ar fi fost nimic gresit in ceea ce sunt acum?
        -Nici acum nu e nimic gresit in ceea ce esti. Si daca ai fi fost aici in ultimii doisprezece ani nici macar nu am fi purtat discutia asta.
     Era adevar in cuvintele ei. Un adevar impletit cu minciuna, inveninat, dar spus de ea parea sincer.
       -Putem spune “stop” oricand, Paula. Nu suntem obligati sa fim aici.
     Se intoarse sa plece. Era vinovat si in acelasi timp absolvit de orice vina. Furase promisiunea ei cand destinul isi jucase ultima mana in care dama de pica si valetul de caro mai fusesera impreuna. Cuvintele se desprinsesera de pe buzele ei de copil cum crimele se desprinsesera de pe anii adolescentei lui. Ca un contract cu Zeul Mortii, urmasera razbunarea toata viata, tarand inima ei dupa a lui, si invers. Fiecare profita de celalalt ca doi sacali ce impart parti diferite ale prazii.
       -Nu putem spune “stop” si vietii.
       -Eu pot.
       -Nu vietii tale.
     Linistea care urma picura incet. Un minut, doua, trei. Scaune trase la o masa. Chelnerul ce le punea meniul in fata. Comanda clasica: “Doua cafele. A mea fara zahar. Si a mea la fel”. Scenariu de fim prost. Ce dracu’ faceau? Alta liniste. Parca mai rea ca prima.
       -Nu sti ce am facut toti anii astia. O sa vrei sa te opresti curand.
       -Eu nu uit promisiuni.
    Alta liniste. Chelnerul venind cu doua cesti albe. A lui usor ciobita, iar farfuria ei e fisurata int-un colt. Ca doua seturi despartite intentionat pentru a anula efectul negativ.
      -Aveai zece ani. Nici nu judecai ce spuneai.
      -Am avut doisprezece ani sa gandesc limpede.
    O inghititura de cafea. E fierbinte, dar in spatele arsurii inca simte ca e mai mult apa chioara. Ea are capul sprijinit in maini. Tacere. Alta tacere.
      -Sa fim sinceri. Nu vrei sa te bagi in asta.
      -Ba da, chiar vreau.
     Oftatul ei fu zgomotos. Isi trecu degetele prin parul lung si rasuci incet o suvita.

"Fatalitate" - fragment

Giveaway

                 Giveaway here

Timp

In fata lui insusi, pana si timpul devine irelevant.

Se prelungeste. Se agita. Se calmeaza. Vanitatea e vanitate. Oricand. Oriunde. Ca si dragostea. Dar mai inveninata.

Coltul cu vise

...visele nu sunt ca sa le regreti. nici ca sa se intrepatrunda. visele se iau pe rand. se savureaza ca un vin vechi. se degusta. se traiesc. nu se arunca. pur si simplu, la un moment dat, inceteaza din a fi vise. fiindca, printre cupe de pacate si feluri de dorinte, s-au suprapus realitatii, contopindu-se...

Pe blogul meu a luat nastere Coltul nuvelelor.Acolo unde vreau sa postez ceea ce scriu, ceea ce nu are calitate de proza si nici aspiratie de roman. Prima parte a fost deja pusa. Cum, desi incerc sa fac posturi separate, imi apar tot pe pagina principala, pana ma lamuresc, si daca sunt cititori, voi anunta aici de fiecare data cand reeditez pentru a pune partea urmatoare.

Ganduri.

Fosnesc usor jupoane si rochii de matase,

Si curtezane scapa un zambet elegant,

Te pleci fragil copilei cu gene languroase,

Si stii ca de ieri seara si tu ii esti amant.

Ea e frumoasa, insa, in salile-argintate,

Prin candelabre dese cu aeru-i frapant,

E doar un vis usor cu buclele-i roscate,

Ea e miasma vietii si i te-nchini galant.

O stii de ieri: fetita cu panglicile rosii,

Cu pantofiori de lac si ochi intunecati,

Astazi e domnisoara cu marginile brosii

Facute din argint, cu ochi frumos machiati.

Si o iubesti anemic, letargic, furtunos,

Depinde de moment, depinde de povata,

Ea e un vis frumos pe tarmul calcaros,

Ea e produsul dintre amar si dintre viata.

    Zarile spre care ne uitam sunt etern aceleasi. Aceleasi iubiri, aceleasi greseli, aceleasi lucruri corecte. Eticheta, societatea, asteptarile, ele nu schimba asta. Si atunci, intr-o lume civilizata ca a noastra, de ce sa nu admitem ca perspectiva face totul?