Aseaza cu maini ferme ghiveciul pe balustrada balconului si priveste cu ochi sclipitori rezultatul. Se apleaca si culege o garoafa rosie, inspirandu-i parfumul. Zilele s-au scurs si s-a obisnuit sa bea ceai in cesti de protelan ciobit, la o masa ce schioapata pe trei picioare. Bucataria e mica, dar locuinta insasi e ca o cutie de chibrit. Peretii sunt vopsiti cu amintiri, si, din loc in loc, cu vise si rasuflari. Canapeaua din sufragerie scartaie si unele arcuri sunt sarite. Covorul e ros de vreme. Garsoniera e micuta si totusi vesela. Ii place, chiar daca saracia se lupta cu bunul gust. Ochii ei care sclipesc nu vad lumea intr-o lumina mai buna decat este, asa cum nu are obiceiul sa isi indulceasca cu miere sau cu zahar ceaiul. Viata trebuie luata ca atare sau suferinta va fi si mai cruda. Din loc in loc, si-a garnisit locuinta cu iluzii si cu sperante, iar in loc de perdele, la ferestre atarna fasii subtiri de cuvinte. Nu e poeta, doar ratacita printre fapte.
Pe masa din sufragerie e ultima scrisoare de amor, gasita astazi in cutia postala. A citit-o, a inchis plicul si a plecat la floraria din colt sa isi cumpere garoafe. El ii sugera crini, dar opulenta lor o sperie si visele se garnisesc cu lucruri simple. Matei iese din casa si trece zambind pe sub balconul ei. Se opreste, si, cu zambetul pe buze, ii spune ca o iubeste. Ea roseste. Bucurestiul a devenit Verona, si, in ciuda parului desprins si prost vopsit, acum o cheama Julieta.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
presarat de Carmine pe buze sulfuroase