Imi prind cameea la piept, avand grija sa nu sifonez dantela scumpa a salului. Corsajul rochiei, din cea mai fina matase, iti poarta negrul ochilor, in timp ce fusta de un crem palid imi acopera cu usurinta gleznele fine. Botinele mele preferate, din piele de antilopa, mi-au fost daruite de la Paris de un amant trecator de dinaintea ta. Parul imi este ridicat intr-un coc complicat de catre camerista care mi-a adus si evantaiul de China. Surad precar imaginii din oglinda si mai ma dau cu putin parfum. Ma ridic, simtind cat de strans este corsetul, dar nu ma plang. Modelul cusut cu fir de argint pe rochie sclipeste in lumina lumanarilor si eu sunt multumita. Abia astept sa te vad la bal, cand iti voi permite sa imi saruti mana si iti voi surade gales, atent privita de sotul meu cel batran si suspicios.
Dau sa plec, dar mi-am uitat masca, asa ca ma intorc. Ma privesc in oglinda iar si imi vad ochii sclipind din spatele recii elegante a acesteia. Surad iar, mai viu si mai pasional. Masca ma face pe de-a intregul a ta si eu sunt fericita ca m-ai marchat in teritoriul tau. Camerista ma anunta ca domnul de Conde ma asteapta si eu ii inmanez ultimul ravas catre tine. Micuta pleaca repede sa ti-l aduca si eu cobor scarile spre sufragerie, unde sotul meu imi ofera bratul.
Caleasca merge repede pe strazile Parisului, fiindca nimanui nu ii place sa faca un rege sa astepte. Ducele scruteaza noaptea cu ochii lui mici, iar incruntarea il face sa para si mai inatractiv. Ma gandesc la cei treizeci de ani diferenta dintre noi, dar nu imi par multi. Asa era moda vremii.
Sala de la Luvru e luminata de candelabre din cristal de Florenta si plina de tinere domnisoare. Cele ca mine, maritate si constranse de eticheta, surad cu subinteles amantilor de langa sotii care deja nu le mai acorda atentie. Noi nu facem o exceptie. Te apropii si imi tai respiratia cu silueta ta suava si cu buclele perfecte. Esti cu doi ani mai mic ca mine, dar frumos ca un inger.
-Omagiile mele, domnule Duce, doamna Ducesa...
Te intorci catre mine, iar eu iti intind mana inmanusata in matase. Respiratia ta imi atinge pielea, dar ma abtin sa tresar. Cu toate astea, stiu ca nu e nici un pericol. Ducele zambeste domnisoarei Paullet, verisoara reginei si amanta lui de mai bine de un an. Tu ma privesti adorator si ma atragi intr-o dicutie despre poeziile domnului de Pont Neuf, ale carui opere stii ca ma atrag. Imi place sa iti ascult vocea la fel de mult cum imi place sa iti simt parfumul. Mana ta gesticuleaza, iar eu iti urmaresc degetele lungi, de pianist si de amant. Ducele se indeparteaza si tu esti strigat in alta parte. Te scuzi si imi saruti din nou mana, privindu-ma cu regret. Ai mai sta, dar el este capitanul tau si esti soldat inainte de toate.
-Pe maine seara, viconte.
Tu stii deja asta, din scrisoarea pe care Marie sigur ti-a adus-o, dar nu ma pot abtine sa nu iti vad placerea din ochii la auzul acestor cuvinte. Imi zambesti iar, buzele tale arcuindu-se frumos, si de data asta ii permit inimii mele sa o ia la goana. Te indepartezi, lasandu-ma inca surazand in felul acela fermecator, care stiu ca face sa imi apara o gropita in obrazul drept.
Cardinalul ma atrage intr-o discutie, iar eu ii raspund mecanic, pe jumatate ascunsa in spatele evantaiului. Ne privim fara ca ceilalti sa isi dea seama si imi place felul in care lumina joaca in ochii tai, cei aprinsi de patima razboiului.
Eminenta Sa imi saruta mana, iar tu te incrunti usor, in timp ce capitanul tau crede ca totul se datoreaza luptelor cu Anglia, pe care ti le povesteste. Imi place cand esti gelos, chiar si pe o fata Bisericeasca. Imi duc mana la cameea de la piept, cadoul tau, apoi o las usor sa alunece in dreptul inimii. Iti inclini usor capul si intamplator, iti duci si tu palma la piept.
Firul destinului ne leaga inevitabil, intangibil, in timp ce secolul ne este impotriva. Dar te iubesc, Armand. Tu anini o suvita despletita de fericire in ochii mei cei tristi si trecatori.
