Mostenirea

joi, 15 martie 2012





   Ii multumesc grupului All fiindca mi-a trimis aceasta carte pentru recenzie si imi cer mii de scuze ca o postez atat de tarziu. Au intervenit probleme de sanatate, care mi-au taiat dorinta de a citit si am avut nevoie de ceva timp sa o pun la loc pe picioare.

   In esenta ei, "Mostenirea" este o carte interesanta, unul dintre acele romane pe care merita sa le citesti, chiar daca sentimentul pe care ti-l lasa este dureros. Fiindca este cu adevarat o carte despre durere, despre cum lipsa de iubire duce la lipsa capacitatii de a iubi, despre cum nefericirea poate duce la nefericire de-a lungul generatiilor.
    Planurile se succed intre cel prezent si intre trecutul zbuciumat care l-a provocat. Contemporan, le avem pe cele doua surori, Beth si Erica, proaspete mostenitoare ale conacului Storton, prima urmarita de o tragedie ce i-a marcat copilaria, a doua o profesoara singura, indragostita de prietenul sau din copilarie. Povestea lor se implesteste cu aceea a strabunicii, Caroline, si a existentei nefericite duse de aceasta dupa moartea primului sot si singurului sau iubit, Corin.
   Caroline se intoarce in Anglia, casatorindu-se pentru a doua oara la dorinta matusii sale, avand un copil cu acesta, pe care se dovedeste incapabila sa il iubeasca. Bantuita de amintirile precarei fericirii anterioare, de vina apasatoare pe care o resimte pentru furtul copilului pe care il banuieste a fi al lui Corin, viata Carolinei nu poate fi fericita. Anii mai tarziu, stranepoata sa Erica porneste in dejugarea incurcatelor mistere ale familiei, pentru a aduce inapoi atat linistea sa si a lui Beth cat si sansa lor la fericire.

  Chiar si stilul de scriere al lui Katherine Webb mi s-a parut trist. Am simtit, pe tot parcursul lecturii o durere in piept, o tristete pentru tragicul acestor destine, mai ales pentru cel al lui Caroline. Si, desi atunci cand am cerut cartea nu m-am asteptat la acest gen de poveste, am savurat-o. Mi s-a parut intr-un fel o lectie de viata. O drama adanca, aparte, pe care nu o intelegi pe deplin decat la final.
   
    Aceasta recenzie face parte prin campania vALLuntar, conform regulamentului.

1 comentarii:

Anonim spunea...

conteaza si starea ta sufleteasca atunci and citesti o carte. mie mi s-a parut o carte incitanta, cu mister bine dozat care m-a tinut in priza si cu un final optimist. cartea ca si viata ofera fiecaruia ce merita, iar cei care sunt egoisti, mor de obicei singuri si nefericiti. o lectie despre cum sa nu fii.
sanatate multa iti doresc!

Trimiteți un comentariu

presarat de Carmine pe buze sulfuroase