Stiu ca mi-am facut un obicei din a vorbi despre carti. Dar nu cred ca am incercat sa ii explic vreodata cuiva de ce ma agat atat de tare asta. Banuiesc ca e din cauza ca, atunci cand castelul din carti de joc se prabuseste, castelul din volumele mele preferate ramane inca in picioare.
Pentru ca intr-un fel, fuga de viata incepe de la un punct bine definit.
Si totul continua la fel, pana iti gasesti un nou pod pe care sa alergi. Fiindca podurile au mereu un capat, capatul inseamna o destinatie si niciodata nimeni nu a facut un pod spre capatul lumii.
Fiindca realitatea e o problema de mandrie si prejudecata.
Iar paginile sunt lipsite de cotidian si de banal. Locul in care cuvintele nu sunt cuvinte, ci viata refulata.
Si in ceea ce ma priveste...
Pentru ca lumea e mai buna. Fara droguri, fara analgezice, fara licit si ilicit, legal si ilegal, propriu si impropriu. Doar cu pagini.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
presarat de Carmine pe buze sulfuroase